luni, 6 august 2012

Elegant Collapse

Ceea ce îţi propun acum spre audiţie e un experiment din arhiva programului, probabil cel mai curios mix pe care l-am pus în undă la Soft Music în perioada RFI. El s-a născut la intersecţia a două pasiuni: muzica şi psihologia. Întrucât, prin natura profesiei, am privilegiul de a explora intimităţile sufletului uman, uneori parcursul terapeutic mă poartă până la graniţele unei normalităţi relative şi chiar dincolo de ele. Adică în abisurile mişcătoare ale nebuniei. Diagnosticarea şi tratamentul psihoticilor e treaba psihiatrilor, dar chipurile nebuniei se oglindesc în minţile tuturor. Condiţii extreme, şocuri emoţionale, ingerarea de substanţe psihoactive pot declanşa momente de delir desfăşurate pe un portativ vibrant de percepţii şi reprezentări distorsionate. Când studiem atent activitatea mentală constatăm cât de fragilă e limita dintre "normalitate" şi "nebunie", cât de iraţional e uneori dialogul nostru interior şi ce scenarii halucinante construim în încercarea de a da sens unor situaţii inexplicabile sau pe care nu reuşim să le acceptăm. Ne plimbăm şi vedem un om consumat într-o conversaţie cu interlocutori invizibili, totul cu voce tare şi gesturi articulate. Ne-am putea spune "încă un nebun lăsat liber pe străzi". Te-ai surprins vreodată certându-te în mintea ta cu cineva şi scăpându-ţi câteva vorbe pe buze? Cel mai probabil da, ai fost captiv în imaginile interioare, rupt de prezent şi de realitatea înconjurătoare. Diferenţa dintre cele două ipostaze e una de intensitate şi de autocontrol. Artiştii cunosc probabil cel mai bine această zonă intermediară deoarece actul creaţiei se învecinează cu imprevizibilul anomiei. Un caz particular e cel al crizelor spirituale, adevărate purgatorii interioare în care au loc transformări profunde ce pot conduce la apariţia unei noi identităţi, cu valori, ocupaţii şi atitudini distincte. Urgenţele spirituale au fost multă vreme considerate psihoze mistice până când studiile trans-culturale şi psihologia transpersonală au reuşit să diferenţieze sistematic aceste manifestări de experienţele patologice. Desigur, există şi bolnavi reali, persoane care, fără suport, pot deveni un pericol pentru ei înşişi şi cei din jur. Între formele de "nebunie temporară", tulburările de personalitate şi psihopatologie se întinde un spectru larg de fenomene, acesta servindu-mi drept inspiraţie pentru ediţia Soft Music pe care v-o prezint aici. Cum nu mi-am propus să şochez audienţa cu muzici alienante, m-am rezumat la sonorităţi sugestive, uneori naive şi comice, alteori persuasive şi obsedante, toate alcătuind o poveste despre vulnerabilitatea psihicului şi riscul de colaps al personalităţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu