Fac parte dintr-o generație în care mulți tineri și foarte tineri priveau cu optimism spre un viitor luminos construit pe realizările științei și tehnicii. Până în anul 2000, „când nu vom mai fi copii”, eram aproape siguri că navele spațiale vor duce primii oameni pe Marte, că roboții anticipați de Asimov vor deveni o realitate cotidiană și că medicina va permite prelungirea vieții până la vârste matusalemice. Ne hrăneam cu literatură SF și cărți de știință, la radio ascultam emisiunea Exploratorii lumii de mâine iar regina transmisiilor tv se numea Teleenciclopedia. Când am fost întrebat la școală ce vreau să mă fac atunci când voi fi mare am răspuns fără ezitare „cosmonaut”. Nu eram singurul. La 9 ani aveam un caiet în care am scris câteva povestiri „științifico-fantastice” pe care le citeam cu mândrie în fața rudelor. Elanul cutezător al rațiunii, în partea aceasta de lume, înainte de 1989, venea la pachet cu multă propagandă ideologică. Din zona estică a Cortinei de Fier, progresul se vedea colorat în roșu. Odiseea spațială era glorificată în sunet de cântece patriotice și anexată apologeticii socialiste. Pionierii viitorului erau sovieticii, către care ne uitam cu respect și admirație.
Doresc să reconstitui puțin din atmosfera acelor vremuri printr-un minimix muzical special în care am inserat și înregistrări făcute în cursul câtorva misiuni spațiale istorice. Totodată, nu am ales întâmplător acest moment pentru publicarea articolului. Să ne reamintim că, în urmă cu 31 de ani, la 14 mai 1981, Dumitru Prunariu devenea primul român care a zburat în cosmos. Se întâmpla în cadrul misiunii Soiuz 40.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu