joi, 3 mai 2012

Espionage Affairs (ParOdisiac edition)

Filmele cu spioni  nu se pot dispensa de câte o poveste de iubire spectaculoasă și plină de riscuri. Imaginea romantică, prin contrast cu duritatea și inteligența pragmatică, accentuează caracterul macho al eroului. E aproape inutil să mai spun că un agent adevărat are prea puține lucruri în comun cu glamuroșii James Bond sau Ethan Hunt, fiind mai degrabă un personaj discret, un profesionist antrenat să nu trezească suspiciuni legate de prezența și scopurile sale. Uneori e vorba și de sex dar, după cum sugera Frederick Hitz, un fost inspector CIA, astfel de operațiuni sunt cu mult mai complexe decât își poate imagina vreun regizor sau romancier. Să rămânem însă la scenariile debordând de suspans și pasiune proiectate pe ecrane. Mix-ul pe care ți-l aduc în atenție exploatează mitul agentului șarmant, impecabil în execuție, sclipitor în rezolvarea oricărui puzzle situațional. Desigur, să nu uităm de sofisticatele gadget-uri din dotare, instrumente esențiale pentru reușita misiunii și - uneori -  pentru seducția vreunei splendide doamne, posibil reprezentant al intelligence-ului advers. Am strecurat cu măsură câteva psihedelicii sonore care amplifică ambianța retro-cinematică de anii '60 și dau o tușă parodică fină portretului superspionului consacrat pe platourile de filmare. Recomand o audiție la căști, astfel încât să te simți  mai captiv în acțiune.
Citându-l pe Owen Devian din Misiune Imposibilă 3, e ca și cum "ți-am implantat exploziv în cap. Îți sună familiar ?!?"



Notă: colajul este creat prin combinarea a trei fragmente separate pe care le-am difuzat în cadrul programului Soft Music, la RFI România (de unde și jingle-urile incluse).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu